2009-05-29T22:01:00.003+03:00

NIMIC IN LUMEA ASTA NU-I INTAMPLATOR

Daca toti ne-am naste la fel nu am mai avea atat de suferit…Oare? Ma refer la modul de a gandi, comportament…Poate am arata ca niste papusi cu telecomanda si nu am avea ce discuta unul cu celalalt…Dar am fi mai buni, mai intelegatori?

Intotdeauna m-am intrebat ce e dragostea? O poti descrie in cuvinte? O poti picta?

Ma intrebam destul de des oare cum o sa-mi dau seama ca-mi place de cineva?Ca sunt indragostita? Ca iubesc? Oare dragostea difera de iubire?

Nu vreau sa pun accent doar pe mine, doar pe viata mea…dar…

Nimic in lumea asta nu-i intamplator!

Am fost un copil cuminte si ascultator…asa imi spuneau ai mei; de mica am fost crescuta de bunicii din partea mamei…tatal meu nu avea ce educatie sa-mi ofere…bautura la facut un om fara ratiune…un element…un nimic…Am fost crescuta si educata cu bun simt. Locuiam in apropierea scolii din localitate dar acest lucru nu o impiedica pe biata bunica-mea sa ma duca si sa ma aduca de la gradinita. Scoala era amplasata in apropierea soselii nationale- nimic nu e intamplator…Eram in clasa I-a, iesisem mai devreme de la scoala si am condus o colega pana in dreptul uni magazin alimentar. Traversasem soseaua cu bine…dar la intoarcere am avut ghinionul(13.11.1992-vineri) sa ma accidenteze o masina in apropiere de trecerea de pietoni. M-a acrosat in fata portii unui vecin…Am suferit multiple leziuni…eram un copil de 7 ani. Evenimentul a trecut, eu dezvoltandu-ma normal desi fractura craniana m-a marcat pe toata perioada copilariei. Am crescut si devenisem o pustoaica ce deabia urma sa termine opt clase. Nici nu stiam cum ma chiama cu buletinul in mana. Dar il aveam! Eram o adolescenta. Habar nu aveam cat de rea si perversa e lumea. Nu stiam ce imi doresc cu adevarat de la viata…

La sfarsitul clasei a VIII-a s-a organizat banchetul de sfarsit…Sfarsitul unei perioade frumoase a copilariei in care legi prietenii frumoase…dar care se destrama o data ce pasesti intr-un univers nou, al liceului.

Masa festiva a luat sfarsit si a inceput ceea ce asteptam cu totii: sa dansam! Desi tinuta mereu din scurt de bunici, intotdeauna m-am considerat o rebela...doream sa ies in evidenta. Am reusit si la acest banchet sa ies cat am putut in fata tuturor. Eram remarcata, adorata si invidiata. Nu pot sa spun ca eram deosebit de frumoasa dar avean ceva special…numai al meu. Am fost remarcata de la inceput de un baiat-vecin cu noi-dar caruia nu i-am dat o importanta prea mare. Am retinut doar ca il cheama Iulian si desi vroia sa ma invite la dans, a facut acest lucru cu o colega …A trecut si aceasta ‘’petrecere’’, prima la care am fost.

In ultima vacanta de vara petrecuta cu prietenii din copilarie, m-am distrat, am plans, ne-am promis ca liceul nu o sa ne desparta si…am reintalnit baiatul simpatic de la banchet , la o cunostinta comuna. Eram in culmea fericirii ca, in sfarsit, aveam buletin.L-am aratat la toata gasca iar intr-un moment de neatentie l-am ‘’pierdut’’…de fapt, Iulian mi-l luase si m-am rugat de el cateva ceasuri bune sa mi-l inapoieze…trebuia sa ajung acasa de mult si ma gandeam cu groaza ca iar v-oi fi certata de bunici…intr-un final l-am convins dar mi-a zis ca:

-‘’Ti-l dau dar odata si-oadata tot al meu o sa fie!’’

-‘’Pana atunci da-mi-l ca sa mai apuc vreodata sa ti-l dau..’’ am zis si eu destul de suparata la gandul ca saraca bunica-me sigur luase cateva cuvinte de ocara de la bunica-meu din cauza mea…

A trecut si vacanta de vara, in toamna am pasit cu emotii catre scoala…Cand am scapat din colivia in care am fost tinuta am facut cateva greseli, de genul: fumat, limbaj’’de cartier’’ sa nu zic altfel, am inceput sa trag chiulul de la scoala…Anturajul bata-l vina!

Nu ma prea intelegeam cu mama. De cand incepusem scoala, locuiam cu mama si fratele meu. Ajunsesem o rebela. Nici mie nu-mi placea in ce ma transformam… eram in continuare o nestiutoare…dar imi pastram cat de cat capul pe umeri. L a scoala eram sa zicem rea, dar acasa imi vedeam de grijile mele zilnice.

In luna Martie a acelui an, primesc un telefon cum ca murise strabunica.In preziua inmormantarii mai aveam de facut mici cumparaturi iar drumul spre magazin trecea pe langa casa cunostintei comune (a mea si a lui Iulian). Iar el era acolo.Am schimbat cateva cuvinte, din vorba in vorba am ajuns sa vorbim despre flori, despre cum se planteaza…nimicuri. Dar stomacul meu era inundat de fluturasi…Ati simtit vreodata o emotie puternica? Mie nu-mi venea sa ma ridic de pe scaun si sa plec. Nu mai avusese-m niciodata asemenea…sentimente. In timp ce discutam despre flori (isi dorea doamna respectiva un pui de trandafir japonez)ma trezesc cu o intrebare din partea lui Iulian: -Mie cand imi dai trandafirul tau japonez? - Depinde cum il vrei, boboc sau floare? – Il prefer boboc! – Atunci asteapta pana la sfarsitul lunii iulie si-am sa ti-l dau! Apoi am continuat cu nimicurile dupa care am plecat.

Uitasem discutia, aveam griji noi, sa invat.S-a terminat primul an scolar. Bucuroasa, am plecat la bunici in vacanta unde m-am reantalnit cu…Iulian.Am schimbat cateva cuvinte cu toata gasca insa eram total schimbata…eram mult mai linistita, mai cuminte.Stateam pur si simplu pe o banca, glumeam, radeam, aveam din nou acei fluturasi in stomac.Iulian se apropie si-mi zice sa-mi pun o dorinta(stiu ca nu se spune…dar nu se pune pt ca amea s-a indeplinit ‘’sa-mi ceri tu prietenia’’), atunci era ceva de nedescris ca un baiat sa ceara prietenia unei fete. Era o chestie, o superstitie, daca-ti pica o geana pe obraz pune-ti o dorinta, daca ghicesti obrazul se indeplineste…In loc sa-mi dea geana, s-a aplecat si m-a sarutat…pe obraz! Eram topita. Toata lumea era a mea!

Am plecat acasa suparata ca nu-mi ceruse prietenia

...va urma

Ajunsa acasa am adormit cu gandul la el…A doua zi eram cuprinsa de treburi prin casa cand m-am trezit cu o vecina ce m-a ruga sa ma duc repede ca ma asteapta cineva. Nu mai retin ce le-am spus alor mei cand am plecat si am zis ca nu stau mult…tare. Ceva imi spunea ca ma asteapta Iulian…si nu m-am inselat…Timida, si el la fel, din vorba in vorba mi-a cerut prietenia! Ametita de cap cu fluturi in stomac si inima cat un purice am acceptat pe loc. Eram in al noualea cer. O senzatie unica pe care nu o pot descrie in cuvinte.

Seara l-am visat. Nici 16 ani nu aveam si-mi facuse-m deja o multime de planuri. Din fericire, m-a inteles ca nu ne puteam intalni tot timpul. A fost o vara de vis.Nu m-am simtit niciodata atat de bine.A fost asa de frumos…Relatia noastra, desi inca ‘’ascunsa’’ de anumite persoane, decurgea lin…Iubeam si eram iubita! Iubeam cu acea pasiune si ameteala a unei pustoaice care inca nu stia cu ce se ‘’mananca’’ viata. M-am lasat purtata de valuri, nu am regretat niciodata ca…la sfarsitul lunii iulie ii daruisem bobocul meu de trandafir japonez…

Nu pot descrie sub nici un fel sentimentele traite in acea vara…Eram inca’’fetita cea cuminte si ascultatoare’’ dar imi venea sa strig in gura mare sa auda o lume intreaga…ca iubesc…Da iubesc!. Ne intelegeam din priviri, ne indeplineam dorintele fara sa vorbim prea mult. Privirile noastre vorbeau pentru noi.

Fetita cea cuminte si ascultatoare a inceput liceul, dar cu el imi petreceam marea majoritate a zilei…Si planuiam sa fugim in lume! Nici chiar departe ci undeva in Ardeal unde locuiau parintii lui. Dar el trebuia sa plece inainte pentru a ‘’pregati terenul’’, iar eu, intr-un moment de neatentie alor mei sa pot pleca…oricand. Dar s-a intamplat un tragic eveniment ce mi-a schimbat total viata…si am devenit rea, egoista iar din adolescenta care nu de mult era gata sa lupte cu oricine pentru a-si apara dragostea, devenisem o femeie careia nu-I mai pasa de nimic si nu mai vroia sa vada in preajma ei nici un barbat…Incepusem sa-mi urasc propriul frate…Am avut noroc cu un amic, dupa o lunga ‘’agonie’’ si decadere psihica , m-a ajutat sa-mi revin cat de cat la normal, sa infrunt realitatea si sa vad ca nu toti barbatii sunt la fel- brute, jigodii- iar daca Iulian intr-adevar ma iubeste, v-a trece peste neplacutul eveniment…Nu am ascultat din pacate de acest sfat si ne-am despartit intr-un ianuarie urat si friguros.

De Craciun, Iulian venise la bunici. Nu stiam, inainte sa plece ma sunase sa trec pe la ai lui sa-mi iau cadoul de Craciun. Ma plictisisem de viata…am tot amanat sa merg dupa cadou…vroiam sa mai petrec cateva clipe in camera lui dar m-a ‘’urmarit’’ mama si nu am avut timp sa ma bucur de cadou…cadoul era el! Am fost lasa si nu am putut sa-i spun nimic din cele intamplate…si am fugit. Indoiala era de mult incoltita In inima mea. Toti au avut grija sa fiu mintita, sa-mi indruge baliverne, sa-mi ascunda corespondenta, sa fiu trimisa de acasa pt a nu putea raspunde la telefon.

Nu mai eram de mult sigura pe sentimentele mele fata de el, incepusem sa-l urasc pt ca ma lasase singura printre straini…Poate o sa ma judecati , ce vreu sa spun cu aceste randuri…Nimic…Sau totul…Povestea vietii mele scrisa printre randuri. Povestea unei adolescente ce a fost prea lasa .Am crezut mereu ca trebuie sa demonstrez ca sunt ‘’cea mai cea’’ pt ca sunt nepoata lui X-ulescu din satul natal.

Intotdeauna am fost invatata sa-mi fie frica de el si de reactiile lui daca voi gresi. Eu a trebuit sa fiu intotdeauna perfecta. De ce ? Nu stiu. Nu-mi raspunde nimeni la aceasta intrebare. Ca nu mi s-a refuzat niciodata nimic nu a compensat faptul ca mi-era interzisa dragostea la o varsta frageda. Cati dintre noi nu ne ‘’indragostim’’ de mici si visam persoana iubita? Dar nu multi accepta si lupta pentru ea…pt dragoste! Ar fi fost altfel daca luptam si plecam atunci cand inca nu cunosteam rautatea lumii? Nu v-oi afla niciodata raspunsul. Am luptat, dar prea tarziu…ne-am impacat…ne-a despartit orgoliul…lumea. Am fost lasa…Nu am luptat cand a trebuit?

Am ascuns adevarul de teama dispretuirii din ochii si din inima lui. Am lasat sa vada ca am ascultat de..gura lumii. Il pierduse-m.

A urmat o relatie in care am inchis ochii la toate imperfectiunile lui (ale persoanei respective, nu Iulian). Si m-am ascuns…’’m-am dat la fund’’ pentru a nu mai fi gasita de…iubire. Faceam comparatii, il visam, imi doream sa ma caute, sa ma rapeasca din acea lume ingrozitoare in care traiam…Si tot vechiul amic m-a trezit la realitate si m-a facut sa devin o femeie care sa se impuna si sa puna punct cosmarului in care traiam…sa realizez ca lumea ce ma inconjoara imi vrea binele acum…si ca eram nefericita pt ca fugeam de iubire. Iubire ce am regasit-o…in bratele lui Iulian! Acolo unde imi era locul, unde trebuia sa fiu de la inceput.

Iubeam din nou. Dar iubirea se schimbase…si eu ma schimbasem.Aveam 19 ani; judecam altfel; greutatile m-au maturizat inainte de a fi eu insumi matura. Poti spune ca ‘’iubesti matur’’? Da! Eu am trait asemenea iubire. Ne schimbasem mult. Legatura dintre noi nu a putut fi rupta niciodata. Pt ca ne iubeam, desi nici unul dintre noi nu vroia sa recunoasca. Amandoi am esuat in relatiile pe care le-am avut, amandoi am iinvatat ce sunt cu adevarat greutatile. Nici unul dintre noi nu a fost fericit…decat unul in bratele celuilalt.

Cand ne-am reantalnit dupa atatia ani, am simtit din nou acei fluturi in stomac si ca toata lumea e a mea.Si ca nimic nu ne va mai desparti.

Am luat Bac-ul cu brio, m-am inscris la facultate in Ardeal si de data asta nu am mai fugit de nimeni si nimic.

Ma mutasem in aceeasi casa cu viitorii mei socri. Eram adorata ca o printesa, Iulian fiind singur la parinti. Ma intelegeam foarte bine cu ei pana cand Iulian a simtit ca e momentul sa plecam din casa…ne-a ajutat o familie ce o si alesesem sa ne fie nasi. Mi-a fost greu in Ardeal ca si moldoveanca. Nu am simtit diferente…dar totusi, ele existau.

Reusisem-desi eram la facultate-sa ma angajez. Iubitul meu era in somaj tehnic si trebuia sa participam si noi la cheltuieli. Dar programul meu era f incarcat. Ma angajasem in plina sesiune, programul la servici era 12/12. Lucram inclusiv week-end-urile iar sesiunea nu-mi dadea deloc timp liber.

Au inceput indoielile din partea lui…’’nasa’’ il influenta puternic; eu devenisem o straina. Hainele mele nu mai aveau loc in masina de spalat, mancare nu aveam cand sa fac. Ei mancau separat iar eu trebuia sa-mi gatesc repede ceva…daca aveam ce…Dar nu realizam. Eram fericita ca am servici, ca ma descurc cu facultatea, ca sunt langa el. Nu mi-a dat de banuit ca ar gandi ca eu, in loc sa lucrez in sectie, as ‘’lucra’’ in alta parte; pana intr-o seara cand nu a mai rezistat si mi-a lasat scris un biletel. Asa ajunsesem sa comunicam din lipsa de timp. Tot ce reusisem sa recladesc s-a naruit pt ca acea doamna a stiut unde sa atace. ‘’Ars’’ cu mine in trecut, ii facusem promisiuni pe care nu le-am mai indeplinit, a crezut ca nu m-am schimbat chiar deloc. M-a durut indiferenta lui la suferinta mea, m-a durut ca nu mai avea incredere in mine. De ce sa mai lupt daca dupa un an de relatie ce eu credeam ca duce spre perfectiune, el crede doua vorbe aruncate aiurea. Insa s-a intamplat o minune!

D-na respectiva imi imprumutase niste bani (ca din salar nu mai aveam nimic, dadusem si ultimul leu in casa)pt a-mi scoate abonament si mi-a spus ca daca nu-i arat cand vin acasa abonamentul-‘’in dinti sa vii cu el’’, sa-mi fac bagajele si sa plec! Era intr-o duminica si vroiam tare mult sa merg acasa la socri, iar cand Iulian a auzit ce vorbe imi sunt adresate, parca se trezise dintr-un somn, ne-am facut bagajele si am venit acasa. Am fost primita si tratata din nou ca o printesa!

Am parasit serviciul iar la noul job, seful mi-a facut ‘’bucata’’ din prima…considerand ca toate moldovencele sunt…Am povestit acasa de ‘’avansurile’’ sefului dar de data asta Iulian a crezut in mine si nu m-a acuzat de nimic.

Am fost cu adevarat fericiti pana cand, rodul iubirii noastre, a fost diagnosticat cu o boala crunta ce nu-i da sanse de supravietuire. Dar suntem impreuna si asta conteaza cel mai mult. Lumea continua sa vorbeasca. Dar noi nu o ascultam. Ne iubim; ne respectam reciproc si avem in continuare incredere unul in celalalt

Mama mea, ce o data a fost impotriva relatiei noastre, acum locuieste cu noi. Pentru ca stim sa iertam.

Iertam si ne iubim…Oare ca-n prima zi? Poate si mai mult

Acum buletinul meu ii apartine pentru ca acum privesc din casa noastra peisajul din fata portii unde cu mult timp in urma am avut tragicul accident…

Nimic in lumea asta nu e intamplator!

nimic nu e intamplator - blogu' lui Alex